Accesul la transportul pe cablu din Poiana Brașov ar putea să fie condiționat de certificatul verde, anunță Radio România Braşov FM.

„Practic, undeva – cred eu – că nu mai târziu de 10 – 15 noiembrie vom fi pregătiți pentru ca sezonul de iarnă să poată să înceapă cu toate aceste lucrări finalizate”, a spus Dorin Drăgoi, administratorul domeniului schiabil.

În ceea ce privește restricțiile covid, Primăria ia în calcul ca acesul la instalațiile pe cablu să se facă numai cu prezentarea certificatului verde, dar încă nu a fost luată o decizie în acest sens.

„La sfârșitul acestei săptămâni, primarul Allen Coliban va avea o întâlnire cu reprezentanții hotelierilor din Poiana Brașov, cu cei care administrează transportul pe cablu și cei care gestionează activitatea de întreținere a pârtiilor. Vom încerca să identificăm acele soluții care permit desfășurarea acestui sezon în condiții optime, astfel încât să avem pârtiile deschise, să circule mijloacele de transport pe cablu, dar să reducem la minim riscul infectării cu covid.

Deocamdată nu au fost stabilite măsurile restrictive pe care le vom impune pe domeniul schiabil, dar – în urma acestei discuții și în urma evoluției pe care o va avea rata incidenței la nivelul municipiului Brașov – vom adopta toate măsurile necesare”, a explicat purtătorul de cuvânt al primăriei, Sorin Toarcea.

Bineînțeles că toate celelalte restricții impuse anul trecut vor fi și ele în vigoare: capacitate redusă la instalații, distanțare și mască.

SURSĂ: RADIO ROMÂNIA BRAŞOV FM

 

Articolul precedentÎncepe distribuirea tichetelor de 100 de lei pentru pensionarii cu venituri mici din Brașov
Articolul următorCâte persoane infectate cu SARS-COV-2 au murit, la Braşov, în ultimele 24 de ore?