Direcția de Sănătate Publică informează că astăzi, în județul Brașov, 31 de persoane sunt în carantină și 1.879 de persoane sunt autoizolate și monitorizate la domiciliu.

■ Inspectoratul de Poliție Județean, Inspectoratul de Jandarmi Județean „Nicolae Titulescu”, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Burebista” și Poliția Locală și-au continuat misiunile, acționând integrat pentru prevenirea și limitarea răspândirii COVID-19, precum și pentru asigurarea ordinii și siguranței publice.
Astfel, în ultimele 24 de ore, efective formate din peste 300 de polițiști, jandarmi și polițiști locali au verificat aproximativ 1.800 de persoane, precum și un agent economic sub aspectul respectării normelor legale aflate în vigoare pe perioada stării de alertă.

■ Au fost identificate 4 persoane care nu au respectat măsurile de autoizolare, fiind aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 4.000 lei. Persoanele în cauză au fost plasate în carantină instituţionalizată, urmând a suporta costurile acesteia.

■ Echipaje ale Grupării de Jandarmi Mobile au aplicat 5 sancțiuni contravenționale în valoare de 2.200 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991, care sancționează faptele de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

■ Reamintim că din data de 15 mai 2020, România se află în stare de alertă, instituită de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, prin Hotărârea nr.24/14.05.2020. Durata acestei stări este de 30 de zile, perioadă prevăzută cu o serie de restricții și obligații menite să evite răspândirea epidemiei de COVID-19. Instituția Prefectului județului Brașov face apel la cetățeni să dea dovadă de responsabilitate, să respecte cu rigurozitate normele de conduită sanitară și distanțare interpersonală, precum și reglementările în vigoare impuse în vederea prevenirii și limitării extinderii infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2. Având în vedere și dinamica cazurilor de COVID-19 în județul Brașov, solicităm cetățenilor precauție, evitarea creării de aglomerații și a deplasărilor inutile, igienizarea frecventă a mâinilor, purtarea mijloacelor de protecție individuală.

■ Vă informăm că pe Platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență (https://fiipregatit.ro/) poate fi consultat Ghidul pentru Starea de Alertă, care cuprinde răspunsuri la cele mai frecvente întrebări, precum și explicații și reglementări referitoare la starea de alertă. De asemenea pe aceeași platformă există încă 11 ghiduri COVID-19 (Cumpărături, Transport în comun, Simptome, Interacțiune cu Poliția, Autoizolare, Întrebări și mituri, Informare corectă ș.a.)

■ Precizăm că informările referitoare la numărul de persoane depistate pozitiv în urma testelor COVID-19 efectuate și numărul de teste COVID-19 efectuate se fac doar de la nivel central, prin Grupul de Comunicare Strategică.

■ Reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile din surse oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, ci o linie telefonică alocată strict pentru informarea populației cu privire la COVID-19.

Instituția Prefectului – Județul Brașov

Evoluţia cazurilor de coronavirus din România!

Articolul precedentAvertismentul Poliției! Măștile de protecție, folosite în scop infracțional!
Articolul următor100% TU DECIZI! Alexandru Oprea, baronul acoperiților din Dâmbovița. Pensie de ofițer în rezervă și salariu baban la CJ