COVID-19. Situaţia la zi în judeţul Braşov!

În județul Brașov, conform datelor Direcției de Sănătate Publică, 135 de persoane se află în carantină, iar 2.649 de persoane sunt autoizolate și monitorizate la domiciliu.

■ Inspectoratul de Poliție Județean, Inspectoratul de Jandarmi Județean, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Burebista” și Poliția Locală au continuat misiunile de ordine publică și de control vizând respectarea reglementărilor impuse de situația de urgență și de ordonanțele militare în vigoare, efectuându-se 2.562 de verificări la domiciliile persoanelor aflate în autoizolare.
■ S-au executat misiuni de însoțire a 13 convoaie auto care au tranzitat județul Brașov.
■ Polițiștii brașoveni au verificat 50 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate, sub aspectul respectării prevederilor ordonanțelor militare emise după declararea stării de urgență.
■ Pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare, în special a celor privind restricțiile de circulație, polițiștii și jandarmii brașoveni au aplicat 517 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 470.000 lei.
■ Instituția Prefectului județului Brașov face apel la cetățeni să respecte recomandările specialiștilor privind normele de igienă și distanțare socială, precum și prevederile ordonanțelor militare. Reducerea la minimum a riscului de expunere la noul coronavirus este singura cale de a ține sub control răspândirea epidemiei.
■ Precizăm că informările referitoare la numărul de persoane depistate pozitiv în urma testelor COVID-19 efectuate și numărul de teste COVID-19 efectuate se fac doar de la nivel central, prin Grupul de Comunicare Strategică.

Instituția Prefectului județului Brașov

Articolul precedent45 de tone de echipamente medicale au ajuns în România
Articolul următorDeputatul PSD, Corneliu Ștefan, face un apel public la Comisia pentru Situații de Urgență