Corona Brașov, victorie la CSM București!

În debutul sezonului competițional 2021-2022, CSM Corona debutează cu o victorie la București. Formația brașoveană a întors scorul în repriza a doua, după ce la pauză a fost condusă la o diferență de 5 goluri.

CSM Corona Brașov debutează în sezonul 2021-2022 al Diviziei „A” cu victorie. Cu scorul de 32-25 (11-16), brașovencele au învins formația secundă CSM București!

Meciul de start, privit ca unul dintre cele mai dificile din întreg campionatul, din cauza emoțiilor inerente pentru cele mai tinere jucătoare, a adus satisfacție Brașovului și le-a dat fetelor de sub Tâmpa o doză de optimism și încredere în forțele proprii, pentru rundele ce vor urma.

Alin Bondar, antrenorul principal al trupei brașovene, este însă atent la evoluția Coronei și analizează la rece, departe de euforia victoriei: „Chiar dacă ne așteptam la un meci greu, pentru ca prima etapă este grea, am avut un meci foarte greu – nu greu, și asta în mare parte, trebuie să fim realiști, din cauza noastră! Am intrat foarte timorați în joc, nu ne-am apărat deloc, iar în atac am ratat din toate pozițiile! Această primă repriză trebuie să fie un semnal de alarmă și de trezire pentru noi, deoarece campionatul a început! Astăzi am întâlnit o echipă ce nu a avut forță să își păstreze avantajul creat, o echipă fără experiență, dar dacă astăzi întâlneam o formație experimentată, nu știu dacă am fi reușit să întoarcem rezultatul în favoarea noastră! Repriza a doua a fost cam ce așteptăm de la jucătoare. Felicităm echipa pentru victorie și pentru actul secund, dar trebuie să fim realiști și să înțelegem că mai este mult până departe și nimeni nu ne va oferi vreodată vreun cadou!”.

Marcatoarele Brașovului au fost:

  • Vacariu Ana-Maria – 7
  • Moraru Patricia – 6
  • Sarah Darie – 5
  • Soreanu Valentina – 5
  • Iordachi Cristina – 3
  • Lăcătus Carla – 2
  • Păcurariu Medena -1
  • Olaru Georgiana – 1
  • Munteanu Flavia – 1
  • Terzic Jelena – 1

În etapa viitoare, elevele lui Alin Bondar vor avea de înfruntat acasă, în Sala Sporturilor, formația CSU Neptun Constanța, una dintre echipele situate mereu în ultimii ani în fruntea clasamentului din Divizia „A”. Meciul va avea loc duminică, 19 septembrie.

Articolul precedentBilanț CoVid-19: 2.255 de cazuri noi, 29 de decese, 600 pacienți internați la ATI, dintre care 9 minori
Articolul următorBătrân dispărut de două zile! Sunați la 112 dacă-l vedeți