Comisarul european Corina Crețu vizitează județul Brașov

Comisarul european, Corina Crețu, va efectua, în 25 și 26 februarie o vizită oficială în Făgăraș și Țara Făgărașului, cu prilejul înființării Microregiunii Țara Făgărașului care privește dezvoltarea economică a zonei. Aceasta se va întâlni cu autoritățile locale, cu autoritățile din Brașov și Sibiu”, a declarat managerul de proiect – Mariana Câju.

Strategia de Dezvoltare Durabilă a Microregiunii Țara Făgărașului reprezintă documentul strategic de dezvoltare, care conține un set de măsuri teritoriale şi acţiuni strategice cu rol în modelarea spaţiului din teritoriul microregiunii în scopul asigurării unor condiţii atractive de viaţă pentru populaţie şi susţinere a dezvoltării economice.

În acest document sunt stabilite liniile directoare de dezvoltare a microregiunii, bazat pe un concept strategic, precum şi direcţiile de implementare pentru o perioadă de timp de peste 20 ani. Strategia sprijină dezvoltarea unei economii diversificate în acord cu potenţialul local, protejarea integrităţii şi calităţii capitalului natural şi cultural al microregiunii și reducerea migraţiei capitalului uman prin dezvoltarea de proiecte multifond care să aibă în vedere mobilitatea oamenilor și a ideilor, în vederea multiplicării bunelor practici întâlnite la nivel național și european.

Zona vizată de Strategia integrată de dezvoltare durabilă a Microregiunii Țara Făgărașului este: municipiul Făgăraș, orașul Victoria, comunele Beclean, Cincu, Drăguș, Hârseni, Lisa, Mândra, Părău, Comăna, Recea, Șercaia, Șinca, Șinca Nouă, Sâmbăta de Sus, Şoarş, Ucea, Viştea, Voila, Jibert, Ticuş (din județul Brașov) și Cârțișoara, Cârța, Arpașu de Jos, Porumbacu de Jos, Avrig, Racovița, Turnu Roşu, Tălmaciu, Şelimbăr, Boiţa, Bruiu (din județul Sibiu). Microregiunea Țara Făgărașului ar urma să se înființeze în al doilea trimestru al anului.

Articolul precedentCarnaval tradițional, vechi de sute de ani, astăzi, la Apața (FOTO)
Articolul următorCS Colțea 1920 Brașov, meci spectacol în cantonamentul din Bulgaria