Ca urmare a precipitațiilor înregistrate, a celor prognozate cedării apei din stratul de zăpadă și propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR DE INUNDAŢIE  pe râurile din bazinele hidrografice: afluenții de stânga ai Oltului aferenți sectorului aval S.H. Podu Olt – amonte S.H. Feldioara, județul Brașov”

Pentru gestionare eficientă a potențialelor intervenții generate de Codul Portocaliu Hidrologic, ISU Brasov a luat următoarele măsuri:

– prealertarea tuturor subunităților de intervenție și pregătirea tehnicii din dotare, specifică tipurilor de v posibile în urma avertizărilor meteorologice primite;

-înștiințarea autorităților din cadrul unităților administrativ teritoriale vizate de codul portocaliu pentru punerea în aplicare a măsurilor proprii prevăzute de planurile în vigoare în astfel de situații de urgență, precum și alte autorități cu atribuții în domeniul situațiilor de urgență;

Reamintim cetățenilor că este important să respecte următoarele măsuri pentru a nu își pune viata în pericol:                                                             

Respectă recomandările transmise de autorităţi la tv, radio, aplicația DSU, sistemul Ro-Alert.
Dacă este necesară evacuarea, mergi imediat spre o zonă înaltă din apropiere, precizată de autorităţi.
Dacă ai fost surprins de viitură, urca în părţile de sus ale locuinţei sau pe acoperiş, până la sosirea echipelor de salvare.
În cazul în care mai ai timp, mută obiectele importante la etajele superioare ale locuinței.
Decuplează întrerupătorul general de energie electrică (contoar). Scoate aparatele electrice din priză.
Nu atinge echipamentele electrice dacă ești ud ori stai în apă.
Întrerupe instalaţiile de alimentare cu apă şi gaze.
Încuie uşile casei şi protejează ferestrele pentru a nu fi sparte de vânturi puternice, de curenţii de apă sau de obiectele duse de curenţii de apă.
Evacuează animalele şi bunurile de valoare în locuri sigure (de refugiu), dinainte stabilite.
 

Dacă trebuie să părăsești locuinţa, respectă pe cât posibil următoarele reguli:

Nu te deplasa prin curenţi de apă:
– la înălţimea apei de circa 15 cm, poți să-ți pierzi echilibrul.
Nu te deplasa cu mașina în zona inundată:
– la înălţimea apei de circa 20 cm aceasta poate pătrunde în vehicul şi poate cauza pierderea controlului.
– la înălţimea apei de circa 40 cm vehiculul pluteşte.
– la înălţimea apei de 60 cm, majoritatea vehiculelor sunt luate de apă.

Mai multe informații gasiti pe platforma www.fiipregatit.ro

Articolul precedentCiucă: ”România nu este afectată de decizia Rusiei de a nu mai furniza gaze Poloniei şi Bulgariei. În acest moment noi extragem mai mult gaz decât consumăm”
Articolul următorALERTĂ METEO! Au fost emise două avertizări COD GALBEN ȘI COD PORTOCALIU de ploi abundente în cea mai mare parte din țară