Traficul în centrul municipiului Brașov va fi blocat în prima parte a zilei. 

Având în vedere programul desfăşurării manifestaţiilor de Ziua Naţională a României, în data de 1 Decembrie vor fi introduse următoarele restricţii de circulaţie:

Intervalul orar 7.00-12.30

– parcarea din Livada Poștei (Biblioteca județeană până la Aleea După Ziduri) va fi închisă.

– Strada Lungă, porțiunea aflată în spatele Casei Armatei (breteaua către Drumul Poienii), va fi închisă.

Intervalul orar 10.00-12.30

– B-dul Eroilor, pe sectorul Livada Poștei – Teatrul Dramatic, va fi închis.

Traficul auto se deviază pe Vlad Țepeș, inclusiv autobuzele RATBV (traseul detaliat al acestora este comunicat de RATBV inclusiv pe site-ul companiei). În principiu, toate liniile care intersectează zona paradei vor fi deviate sau suspendate, iar stația „Teatrul Dramatic“ va fi mutată temporar după intersecția Bd Eroilor cu str Vlad Țepeș.

– parcările de pe B-dul Eroilor, de la Livada Poștei până la intersecția cu Vlad Țepeș, vor fi eliberate, iar parcarea va fi interzisă pe această arteră de circulaţie.

Accesul dinspre strada Lungă, (între Casa Armatei și parcul Titulescu) spre Mureșenilor, și accesul spre Poiana Brașov (Livada Poștei – până la strada Crişan, unde este restaurantul Roata Norocului) vor fi blocate odată cu deplasarea paradei (de la ora 10.00-12.30).

Ora 12.30 este ora ESTIMATĂ pentru închiderea festivităților și ridicarea restricțiilor.

Ora 19.30

Pentru „Retragerea cu torțe“, care va începe la 19.30, circulația va fi restricționată gradual, iar restricțiile vor fi ridicate odată cu trecerea coloanei:

– Strada Prundului, de la Colegiul Național Șaguna până pe Șirul Beethoven (începând cu 19.30) – circulație oprită;

– Șirul Beethoven – circulație oprită;

– str George Barițiu și Mureșenilor – se va asigura banda de coborâre pentru coloană, iar traficul va fi permis doar pe sensul de urcare, pentru o perioadă de 15-20 minute

– Bd Eroilor și 15 Noiembrie, până la Patria – circulație oprită pe banda 1

Articolul precedentProgramul complet al manifestărilor de Ziua Națională a României, în municipiul Brașov
Articolul următorEvenimente de 1 Decembrie și aprinderea luminițelor, la Râșnov