Circulație modificată, pe linia 41! Se mută stația „Liceul Tractorul”

RATBV S.A. îi informează pe utilizatorii liniei de transport numărul 41, care asigură legătura între capetele de linie Livada Poștei și Stupini-Lujerului cu privire la faptul că și în cursul zilelor de marți, 13 august a.c. și miercuri, 14 august, a.c., autobuzele de pe această linie vor circula pe traseul modificat de pe Strada Castanilor.

Schimbarea este determinată de faptul că pe Strada Agrișelor vor continua lucrările de infrastructură ale Companiei ”Apa”, iar circulația rutieră va fi închisă. În aceste condiții, autobuzele de pe linia 41, doar pe sensul spre Stupini, vor circula de la stația ”Teatrul Dramatic” pe Bulevardul 15 Noiembrie, pe Strada Castanilor, iar apoi pe Bulevardul Iuliu Maniu. Pe porțiunea de drum din centrul orașului, mijloacele de transport în comun vor opri în toate stațiile ale traseului obișnuit, respectiv Livada Poștei, Teatrul Dramatic și Iuliu Maniu (de pe Strada A. I. Cuza). Graficele de circulație nu vor suferi modificări.

Având în vedere lucrările de infrastructură ce se desfășoară pe Strada 13 Decembrie, RATBV S.A. va modifica temporar, începând de mâine, 13 august 2019, orele 09.00, locația stației ”Liceul Tractorul” aflată pe sensul de deplasare spre centrul orașului. Astfel, mijloacele de transport în comun ce deservesc traseele 2, 7, 8, 9 și 15 vor opri pentru îmbarcarea și debarcarea călătorilor la aproximativ 100 de metri de actuala poziție a stației, mai aproape de intersecția cu Strada Zaharia Stancu (mai aproape de mall Coresi). Ne cerem scuze călătorilor pentru disconfortul creat și îi asigurăm că imediat ce lucrările vor permite oprirea în condiții de siguranță vom reveni cu stația pe locația obișnuită.

Articolul precedentA murit un antrenor care a scris istoria fotbalului românesc!
Articolul următorÎncep lucrările la noua creșă din Brașov