Cinci noi spectacole, de sărbători, la Planetariul Brașov

De astăzi, la Planetariul Braşov cele două spectacole ce rulează în prezent vor fi înlocuite cu cinci noi spectacole, dintre care unul dedicat copiilor cu vârste începând de la trei ani, la celelalte patru accesul fiind permis copiilor cu vârste de la şase ani (cu acordul însoţitorului).

Brașovenii sunt așteptați în toată perioada sărbătorilor şi a vacanţei şcolare la toate obiectivele – Zoo Braşov, Planetariu şi Tur Safari Virtual – zilnic, inclusiv în zilele de luni, 30 decembrie şi luni, 06 ianuarie!

Articolul precedentFarmacii deschise zilele acestea
Articolul următorFOTO+VIDEO Record de adâncime, într-o peșteră din România