Cel mai scump teren din Brașov, scos la vânzare cu 4,5 milioane de euro! Tunurile imobiliare ale începutului de an

O întreagă avere pentru terenuri situate în municipiul sau județul Brașov. Proprietăți scoase la vânzare cu milioane de euro, pe site-urile de imobiliare. Aceasta este oferta pentru începutul lui 2020, dacă intrați pe platformele online de profil. 

Conform site-ul romimo.ro, în acest moment, cel mai scump teren scos la vânzare la Brașov este chiar în municipiu. Vorbim despre o hală cu teren de aproape 33.000 de metri pătrați, situată în zona Calea București. Se vinde cu 4,5 milioane de euro. Urmează un teren care este prezentat ca fiind ideal pentru zonă comercială. Se vinde pe Bulevardul Griviței, cu 3,4 milioane de euro, o suprafață de 45.000 mp. Cel mai scump teren scos la vânzare înafara municipiului Brașov este la Râșnov. Potrivit romimo.ro, proprietatea imobiliară se vinde tot cu 3,4 milioane de euro și are o suprafață totală de aproape 89.000 mp. Urmează, în acest top, un teren de 45.000 mp pe Bulevardul Griviței, care costă 3,2 milioane de euro, un spațiu industrial de 2,5 milioane de euro la Feldioara și un teren de 2,3 milioane de euro la Bran.

Articolul precedentFilarmonica pune în vânzare biletele pentru prima parte a anului
Articolul următorCând vor veni pensiile luna aceasta?