Cauza decesului celor doi bebeluși din Apața

Specialiștii Servicilui Județean de Medicină Legală Brașov au finalizat autopsia în cazul celor doi frați gemeni, din Apața, de două luni şi jumătate, care au murit săptămâna trecută, unul acasă, iar celălalt după câteva ore chiar la spital.

Medicii legiști au stabilit cauza morții în cazul celor doi gemeni, un băiat şi o fată, din Apața, care au decedat în 13 februarie, unul acasă și unul la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii din Brașov.

Potrivit documentelor medicale, făcute publice de părinții copiilor, cauza morții celor doi bebeluși a fost insuficiența cardio-respiratorie.

Pe certificatele medicale se mai menționează că micuții aveau pneumopatie acută interstițială. Aceleași documente arată și faptul că starea micuților a fost agravată din cauză că erau născuți prematur.

Reamintim că bebelușii au fost internați la spitalul brașovean în prima parte a lunii februarie, iar potrivit medicilor, la externare erau într-o stare bună.

Însă, starea  de sănătate a celor doi s-a înrăutățit brusc, iar în dimineața zilei de 13 februarie, unul dintre micuți a decedat acasă. La fel s-a întâmplat, după câteva ore, și cu celălalt copil, care a murit, însă, la spital.

Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.

Articolul precedentUn ofertant pentru livrarea celor 20 de autobuze electrice
Articolul următorAcuzați de abuz în serviciu, Căncescu și Scripcaru au fost achitați de magistrații Tribunalului Covasna