Reabilitarea şi modernizarea infrastructurii de drumuri judeţene aflate în administrarea Consiliului Judeţean Braşov rămân o prioritate importantă în activitatea planificată pentru anul 2021 la nivelul instituţiei.

Acest fapt este confirmat de alocările de fonduri pe care conducerea CJ Braşov le-a inclus în bugetul recent aprobat pentru investiţiile pe drumurile judeţene, care se ridică la 282.523.000 de lei. Sunt sume însemnate, care se compun din finanţări nerambursabile atrase de la Uniunea Europeană, din alocări guvernamentale în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală şi din fondurile proprii ale CJ Braşov rezultate din excedentul bugetar al anului trecut.

Aproape jumătate din totalul sumei, respectiv 114.722.000 de lei, a fost atrasă din fonduri europene nerambursabile, prin intermediul proiectelor accesate de administraţia judeţeană în cadrul Programului Operaţional Regional, Axa prioritare 6 – Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională.

Această sumă va fi implementată în cursul anului 2021, în cele trei proiecte europene pe care Consiliul Judeţean Braşov le desfăşoară în prezent.

Este vorba, în primul rând, despre modernizarea drumului interjudeţean DJ 104 A (km 0+000 – 45+000), DJ 105 C (km 6+300 – 3+800) şi DJ 105 P (km 0+000 – 3+800), cunoscut sub numele de „Drumul de sub munte”, un obiectiv de investiţii multianual, intrat în execuţie în toamna anului 2019, un proiect vital pentru comunităţile locale din Ţara Făgăraşului şi, totodată, primul proiect pentru care Judeţul Braşov a atras fonduri europene în exerciţiul financiar 2014-2020.

Un alt obiectiv extrem de important, destinat conectării localităţilor din partea nord-estică a judeţului Braşov cu judeţul Covasna, dar şi cu principala cale de acces spre municipiul Braşov este modernizarea drumului interjudeţean care face legătura între DN 12 şi DN 13, format din DJ 131 (km 0+000 – 7+856) şi DJ 131 B (km 0+000 – 12+978). Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în vara anului trecut.

Cel de-al treilea proiect cu fonduri europene este modernizarea și reabilitarea drumului județean DJ 104 L, Dacia – Viscri – Bunești (km 0+000 – 15+065), proiect ajuns în fază finală de execuţie, din care mai rămân de realizat două lucrări: reabilitarea unei porţiuni de câteva sute de metri din intravilanul satului Viscri şi refacerea unei alunecări de teren, între Viscri şi Buneşti.

A doua sursă de finanţare foarte importantă pentru investiţiile pe care Consiliul Judeţean Braşov le realizează pe drumurile judeţene sunt banii guvernamentali, respectiv fondurile alocate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), care în acest an totalizează 54.892.000 lei. Proiectele finanţate din această sursă sunt:

  • modernizarea drumului judeţean DJ 102 G Victoria – Viștișoara (9,9 km), investiţie care în acest an se va finaliza;
  • modernizarea drumului DJ 108 B DJ 105 B – Mănăstirea Brâncoveanu – Valea Sâmbetei (1,4 km), preconizată a se încheia până la finele acestui an;
  • reabilitarea drumului DJ 132 Rupea – Homorod – Mercheașa – Jimbor – limită judeţ Harghita (18,2 km), proiect multianual pentru care ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în această primăvară;
  • construirea unui pod nou peste Olt, în comuna Voila, investiţie pentru care amplasamentul a fost predat constructorului, iar lucrările urmează să se încheie în luna mai 2022.

Pentru realizarea proiectelor PNDL, fondurile guvernamentale sunt completate cu cofinanţări din bugetul propriu al judeţului Braşov.

Pe lângă acestea, conducerea CJ a inclus în lista de investiţii a anului 2021 alte lucrări importante şi extrem de necesare pentru îmbunătăţirea infrastructurii rutiere din judeţ. Aceste proiecte sunt finanţate exclusiv din bugetul propriu al judeţului, în acest sens fiind disponibile 112.909.000 de lei, din care 94.822.000 de lei pentru investiții și 18.087.000 de lei pentru cheltuieli cu reparații curente, întreținere pe timp de vară și deszăpezire. Există două excepţii, respectiv obiective de investiţii de mai mică anvergură, pentru care pe lângă fondurile din bugetul judeţean, Guvernul a asigurat o cofinanţare, fiind vorba de remedierea consecinţelor unor calamităţi naturale. Vorbim despre refacerea podului din satul Zizin, situat pe drumul judeţean 103 A şi despre remedierea unei alunecări de teren.

Printre cele mai importante investiţii finanţate exclusiv din bugetul propriu şi deja demarate, sunt de amintit reabilitarea drumului judeţean DJ 109 Beclean – Luţa – Ludişor (9 km), un proiect multianual cu o valoare contractată de peste 12 milioane de lei, la care administraţia judeţeană preconizează în acest an execuţia a 40% din contract şi care are ca termen de finalizare anul 2022, precum şi reabilitarea drumului judeţean DJ 108 Hărman – Sânpetru (4,38 km), o cale rutieră extrem de utilizată de către braşovenii care locuiesc în zona metropolitană, pentru refacerea căreia contractul de proiectare şi execuţie a fost deja semnat.

De asemenea, administraţia judeţeană va realiza în anul 2021 amenajarea intersecţiei dintre drumurile judeţene DJ 112 A, DJ 112 şi DJ 108, situată în comuna Hărman, modernizarea drumului judeţean în lungime de 2 km care leagă comuna Sânpetru de Unitatea de Asistenţă Medico-Socială de Pneumoftiziologie, dar şi refacerea podului din comuna Budila, situat pe DJ 103 B.

La capitolul obiective noi cuprinse în lista de investiţii, menţionăm:

  • expertiză tehnică, documentaţie DALI, proiect tehnic şi detalii de execuţie pentru reabilitarea şi modernizarea drumurilor DJ 103 A Braşov – Tărlungeni – Zizin (km 3+350 – 16+500) şi DJ 103 B Budila (km 10+000 – 11+000);
  • proiect tehnic destinat reabilitării podului de pe drumul DJ 112 A, în Hălchiu (km 28+200);
  • expertiză tehnică şi documentaţie DALI pentru refacerea podurilor aflate pe  DJ 112 A Hărman – Bod – Hălchiu – Codlea – Vulcan;
  • expertiză tehnică şi studiu de fezabilitate pentru consolidarea drumului judeţean DJ 105 Voila – Cincşor – Cincu – limită judeţ Sibiu, pe sectorul cuprins între Cincşor şi Cincu;
  • proiect tehnic pentru podul peste râul Olt situat pe DJ 112 (km 7+210);
  • proiect tehnic pentru reabilitarea DJ 103 D Viştea de Jos (DN 1) – Viştea de Sus (5,1 km);
  • expertiză tehnică şi documentaţie DALI în vederea reabilitării DJ 105 Voila (DN 1) – limită judeţ Sibiu (18,8 km);
  • servicii de proiectare cu fazele DALI şi proiect tehnic, întocmirea studiilor de teren şi a altor studii specifice şi documentaţii suport pentru obţinerea de avize, acorduri şi autorizaţii, precum şi verificarea proiectului de către verificatori atestaţi pentru obiectivul „Modernizare, reabilitare DJ 103 B Săcele – Tărlungeni – Budila – Teliu – limită judeţ Covasna (km 0+490 – 15+800), DJ 103 A (km 11+000 – 12+000), DJ 112 A Hărman (DN 11) – Bod – Hălchiu – Codlea – Vulcan – DN 73 A (km 0+000 – 38+980) şi DJ 112 B Cristian – Vulcan (km 2+151 – 5+030).

„În anul 2021, la capitolul drumuri judeţene avem un buget axat pe investiţiile majore pe care le-am gândit în ideea necesităţii de a moderniza cât mai rapid şi cât mai mult din infrastructura rutieră pe care o administrăm. Din totalul sumelor prevăzute pentru drumuri, 93,6% înseamnă investiții, iar diferenţa este reprezentată de cheltuieli materiale curente, adică întreținerea drumurilor și deszăpezire. Ne dorim să reabilităm şi să modernizăm cât mai multe drumuri, din toate zonele judeţului Braşov, nu doar pentru că multe dintre acestea n-au mai fost refăcute de zeci de ani, ci mai ales pentru că o infrastructură modernă şi sigură aduce un mare plus în dezvoltarea localităţilor. Am exploatat la maximum toate sursele de finanţare pe care le-am avut la dispoziţie până în prezent şi acelaşi lucru intenţionăm să-l facem şi pe viitor. În acest sens, așteptăm cu interes momentul în care se vor deschide finanţările din perioada pentru programare 2021-2027”, spune preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.

Articolul precedentFlorin Cîțu a anunțat că Guvernul dă în continuare bani pentru medicii de familie care vaccinează anti-COVID
Articolul următorFOTO Accident cu victimă, pe strada Hărmanului