Brașovenii sunt invitați la o dezbatere publică!

În data de 12 septembrie, ora 16:00, în Sala Europa III din incinta Hotelului Aro Palace, va avea loc prima dezbatere publică a candidaților Filialei Municipale USR din competiția internă pentru Primăria și Consiliul Local Brașov.

Participanții la dezbatere vor putea urmări prezentările celor 15 candidați înscriși până în acest moment în competiția internă pentru Primărie și Consiliul Local și răspunsurile acestora la întrebări adresate de invitați. De asemenea, vor putea participa la discuții libere, pe diverse teme, între candidați și public.

Filiala locală USR Brașov a demarat, în urmă cu aproximativ o lună, procesul intern de desemnare a candidaților pentru Primărie și Consiliul Local. Prima etapă a acestui proces – înscrierea candidaților în cursa internă – este aproape de sfârșit, termenul limită pentru depunerea candidaturilor fiind 10 septembrie, ora 24:00. Orice membru are dreptul de a intra în cursa internă pentru funcții publice, însă lista finală de candidați și ordinea acestora vor fi stabilite în mod democratic, prin votul liber și secret al tuturor membrilor, în cadrul unei Adunări Generale. Ulterior, pe baza protocoalelor încheiate la nivel național (politic și electoral), precum și pe baza discuțiilor la nivel local, va fi stabilită lista comună a candidaților Alianței USR PLUS pentru alegerile locale din 2020.

Dezbaterea de joi, 12 septembrie, este deschisă publicului, astfel încât brașovenii să poată participa direct la acest proces democratic și transparent prin care USR își desemnează candidații pentru administrația locală. Participanții la dezbatere vor putea urmări prezentările candidaților înscriși în competiția internă și le vor putea adresa întrebări. De asemenea, dezbaterea va cuprinde și o sesiune de speed candidating – discuții libere, scurte, pe diverse teme, între candidați și public. Intrarea la eveniment este liberă.

Articolul precedentȘeful CRPC Brașov va conduce Corpul de Control al ANPC
Articolul următorTraseu modificat, astăzi, pe linia 28