Reprezentanții Regiei Autonome de Transport în Comun Braşov au confirmat, pentru NewsBv, că autobuzul etajat donat de Consiliul Județean către Primăria Braşov va fi repus în circulație în perioada imediat următoare, dacă vremea o va permite.

Oficialii RATBV susțin că autobuzul a fost pregătit, s-au făcut mici reparații, lucrări de întreținere, dar şi inspecția tehnică perioadică. Mijlocul de transport va fi pus în circulație pe linia 20, pe traseul Livada Poştei – Poiana Braşov, în weekend şi sărbătorile legale, iar tariful pentru o călătorie va fi cel din prezent, pe această linie. Autovehiculul are 88 de locuri şi a fost achiziționat în 2008 de Consiliul Județean cu 300.000 de euro.

Articolul precedent455 de cazuri noi de persoane infectate cu coronavirus. Numărul pacienților aflaţi la ATI, în scădere
Articolul următorFOTBAL: Corona Brașov, tot mai aproape de liga a doua!