Câțiva voluntari din Brașov nu au rămas nepăsători la problemele semenilor. Au înființat Asociația Kastel Youth, prin care au pus în practică proiectul “Profesor pentru o oră”.

Mai exact, tinerii din medii defavorizate, din centrele de plasament și copiii cu dizabilități sunt ajutați la lecții de adolescenții care sunt și ei elevi la rândul lor. Despre proiectul “Profesor pentru o oră”, lansat în decembrie 2020, care are ca obiectiv eradicarea analfabetismului functional, ne vorbește președintele Asociației Kastel Youth, Sorina Iordache:

În primele două etape, voluntarii care lucrează cu copiii beneficiari sunt adolescenți de liceu, elevi. Stau cu copiii o oră și citesc împreună. Le explică textul. În a doua etapă vin deja materiile un pic mai greu de înțeles, cum ar fi biologia, matematica, chimia. Iar în a treia etapă, unde, deja, intervine pregătirea de specialitate, aducem profesori de specialitate, psihologi, profesori de muzică, sportivi, care-i pregătesc pe copii pentru drumul lor în viață și pentru visul lor, de fapt”.

Întrucât proiectul s-a dezvoltat, inițiatorii au fost nevoiți să recruteze voluntari din școlile și liceele brașovene. Diana Brătulescu este una dintre cele mai active persoane din proiectul “Profesor pentru o oră”. Este și secretar al asociației. Ne spune ce înseamnă implicarea într-o astfel de activitate:

Este mai mult decât un simplu act de voluntariat pentru mine. Este dovada clară că într-adevăr există ambiție și speranță. Fac parte din proiect din ianuarie și felul în care copiii au evoluat de când lucrez cu ei și modul în care au crescut ca oameni mă fascinează pe zi ce trece. Modul în care eu ca persoană m-am dezvoltat mă fascinează. Suntem o familie foarte frumoasă, avem niște ași în mânecă. Faptul că suntem ambițioși, implicați, devotați. Unind aceste elemente vom reuși să aducem schimbarea și mai ales salvarea de care generația noastră are nevoie”.

Deoarece este nevoie de bani pentru a ajuta cât mai multe persoane nevoiașe, Asociația Kastel Youth va organiza, duminică, în Piața Unirii, o vânătoare de comori pentru strângere de fonduri. Înscrierile se fac până pe 27 noiembrie. Ne oferă detalii, din nou, Sorina Iordache:

Toate fondurile obținute vor fi direcționate integral pentru mesele copiilor ce le vom oferi atunci când vin la centru pentru meditațiile cu voluntarii. Pentru unii dintre ei poate este singura masă din zi. Am pornit campania și din dorința de a oferi tinerilor activități pe care le pot face în timpul pandemiei, fără să fie nevoie de certificate verde și fără să fie riscul de infectare, proiectul fiind în totalitate în aer liber”.

Întrucât dorește să se implice în cât mai multe acțiuni umanitare, organizația de tineret din Brașov caută voluntari. Dacă doriți să faceți parte din echipa lor îi puteți găsi pe pagina de facebook Kastel Youth Hub.

Foto: Facebook / Kastel Youth Hub

Articolul precedentBilanț coronavirus 24 noiembrie: 2.796 cazuri noi și 231 decese dintre care 36 anterioare
Articolul următorCOVID-19 Incidența infectărilor din județ a scăzut sub 4 la mia de locuitori