Un bărbat din Brașov s-a urcat mort de beat la volan, chiar pe 1 martie. În jurul orei 8.45, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Brașov au depistat, în flagrant, un bărbat în vârstă de 48 de ani, care conducea un autoturism pe Calea București din municipiul Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 2,7 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Articolul precedentVIDEO Brașovenii pot decide cum va fi reamenajată Piața Sfatului
Articolul următorVestea cumplită primită de fotbalistul brașovean Gabi Tamaș!