Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, va efectua plățile aferente ajutorului de stat pentru ameliorarea raselor de animale, pentru cererile depuse în luna septembrie 2019, aferente serviciilor prestate în luna augusta anului 2019.
Suma totală autorizată la plată este de 1.543.313,06 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru un număr de 28 de solicitanţi care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare.