Peste 480 de amenzi, în valoare de aproximativ 7,3 milioane lei au fost aplicate, de la începutul anului, mai multor supermarketuri Lidl, de către comisarii ANPC, după ce au fost găsite o serie de nereguli grave. Totodată, activitatea a 38 de unități din 17 județe și municipiul București a fost oprită temporar, până la remedierea deficiențelor, iar un supermarket a fost închis pe o perioadă de 6 luni. De asemenea, produse neconforme, în valoare de peste 125.000 lei, au fost oprite de la comercializare. 

 

 

De la începutul acestui an și până în prezent, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat – în cadrul unei tematici de control care prevede supravegherea modului în care marile lanțuri de retail, care activează în România, respectă legislația în vigoare, în domeniu – 307 acțiuni de verificare a supermarketurilor Lidl, la nivel national.

În urma neregulilor constatate, comisarii ANPC au aplicat următoarele sancțiuni:

 – 481 amenzi contravenționale, în valoare de aproximativ 7,3 milioane de lei

 – 133 avertismente

 – oprirea definitivă de la comercializare a unor produse neconforme în valoare de peste 125.000 lei

 – oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficiențelor, în cazul a 38 de unități situate în județele: Arad, Prahova, Caraș Severin, Hunedoara, Neamț, Iași, Constanța, Olt, Dolj, Brașov, Alba, Mureș, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Bistrița Năsăud, Ilfov și municipiul București

 – propunerea încetării practicilor comerciale incorecte, în cazul a 66 de unități

 – închiderea temporară pentru o perioadă de până la 6 luni, pentru un magazin din municipiul Bacău.

” Nu știu cum funcționează această rețea în celelalte țări. Speram ca măcar în România să fie un exemplu pentru toți ceilalți, dar mai ales pentru noi.

De asemenea nu știu dacă, în țara de origine a acestui operator economic se mănâncă legume și fructe mucegăite sau prețurile de la raft nu se potrivesc cu cele de la casă.

Mă întreb și dacă, după venirea unei autorități în control și aplicarea unor sancțiuni, lucrurile sunt tratate cu aceeași superficialitate și dezinteres.
Noi ne luaserăm pixuri să învățăm ce trebuie să facem, dar a trebuit să scriem cu ele în procese verbale de sancțiune”, a declarat Horia Constantinescu, președinte ANPC.

Printre cele mai importante abateri de la legislația în vigoare, constatate de comisarii ANPC, sunt:

 – comercializarea unor produse alimentare cu data durabilității minimale depășită

 – depozitare a unor produse de panificație neambalate, în lazi cu praf și impurități,

 – folosirea unor vitrine sau lăzi frigorifice fără grafice de monitorizare a temperaturii, deteriorate sau neigienizate, cu gheață în exces, depuneri de praf, mâzgă, resturi alimentare și de ambalaj, lovite, cu rugină, chedere rupte

 – utilizarea unor rafturi de expunere și a unor tăvi deteriorate sau neigienizate

 – folosirea unor cuptoare neigienizate

 – comercializarea unor produse fără a avea eticheta cu elemente de identificare privind lotul și data limită de consum

 – comercializarea unor produse alimentare cu ambalaje depreciate, devidate, cu lovituri mecanice

 – comercializarea unor fructe/legume ca fiind calitatea I când, în realitate, prezentau lovituri mecanice, mucegai și zone încolțite

 – lipsa de la raft a prețurilor produselor

 – nerespectarea regimului promoțiilor (lipsa de la raft a produsului de referință, în cazul comercializării produselor, în sistem multipack,

 – nespecificarea perioadei în care se desfășura promoția etc.)

 – neconcordanțe între prețul produselor de la raft și cel de la casa de marcat

 – existența unor condiții de depozitare necorespunzătoare, cu curățenie deficitară

 – lipsa menționării factorilor alergeni de pe etichetele produse în magazine

 – lipsa menționării țării de proveniență a unora dintre produsele

 – nerespectarea temperaturii de depozitare indicate de producător a produselor

 – comercializarea unor produse electrice cu certificate de garanție incomplete

 – lipsa declarațiilor de conformitate în cazul unor produse electrocasnice comercializate sau netraducerea acestora în limba română

 – lipsa traducerii în limba română pe etichetele unora dintre produse

 – lipsa menționării pe etichetă a termenului de valabilitate al produsului

 – comercializarea unor produse cu fibre textile cu risc de inhalare pentru copiii aflați în limita de vârstă indicate de producători

 

Articolul precedentCu drag, despre România. Cluj, singurul județ ai cărui reprezentanți aleși au refuzat invitația la o campanie unică – Guvernul din umbră: Ioan Rus, Coldea și Maior
Articolul următorOficial. Mandat de ARESTARE pe numele lui PUTIN pentru CRIME de război în Ucraina