52 de proiecte de arhitectură vor fi expuse, de astăzi, în centrul Brașovului

Arhitectura.6 este un eveniment bienal de arhitectură, care prezintă cele mai bune proiecte de arhitectură realizate în ultimii doi ani de arhitecții județelor Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu și Vâlcea, urmând a fi prezentată pe rând, timp de câteva zile în fiecare dintre cele 6 județe și este acompaniată de diverse programe care pun în dialog arhitectura și societatea.

Arhitectura.6, ajunsă la cea de-a treia ediție, are în centru un concurs de proiecte care s-a adresat celor peste 600 de arhitecți din cele șase județe amintite. Concursul s-a desfășurat în perioada iulie-septembrie 2020, iar expoziția concursului prezintă proiectele selectate după prima etapă, împreună cu proiectele nominalizate și premiate în ultima fază. Astfel, 52 de proiecte vor  fi expuse în aer liber pe aleea din fața Pririei Municipiului Brașov in perioada 05-12 octombrie.

Scopul principal al bienalei Arhitectura.6 este recunoașterea excelenței în practica de arhitectură contemporană. Selectarea celor mai bune proiecte din ultimii doi ani, premierea lor și expunerea publică sunt nucleul programului.

Proiectele înscrise în concurs din luna iulie a acestui an de către arhitecți, au fost împărțite pe opt secțiuni (Arhitectura locuirii, Arhitectura dotărilor comunitare și de producție, Arhitectura spațiului public, Restaurare / Reabilitare / Intervenții pe fondul construit, Amenajare de interior/ Scenografie, Design de obiect, Proiecte de sertar, Studenți arhitecți).

Lucrările au fost selectate și premiate de un juriu format din personalități recunoscute în domeniul arhitecturii, dar și din afara acestuia: Arh. Attila Kim , comisarul României pentru Bienala de la Veneția, Arh. Șerban Țigănaș, secretar general al UIA, Arh. Dragomir Drăgan, președinte Filiala OAR Timiș, Arh. Mihai Drișcu, președinte Filiala OAR Iași, Ing. Marius Șoflete, inginer ,cofondator biroul de proiectare Inginerie Creativă.

Expoziția de proiecte a fost deja prezentată la Târgu Mureș și Reghin, și urmează să fie itinerată la Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Gheorgheni, Sibiu, Râmnicu Vâlcea.

Proiect finanțat din timbrul arhitecturii

Articolul precedentControale în toată țara după numărul mare de infectări. Poliția verifică dacă se respectă regulile de igienă
Articolul următorVeste bună pentru cei care vor să meargă la mare iarna… CFR va pune în circulație un tren InterCity pe ruta Brașov – Constanța!